Stagiul de cotizare – constituire
Stagiul de cotizare în sistemul public de pensii conform Legii nr. 263/2010 articolul 16 din este compus din vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1.04.2001 precum și din perioada cuprinsă între 01.04.2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000.
Practic stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp echivalent al vechimii în muncă, însă în acest stagiu întră și perioadele de timp în care persoana a defășurat muncă în grupe (condiții speciale sau deosebite), sau s-a aflat într-o situație obiectivă de incapacitate de muncă, perioadă în care nu au fost plătite contribuțiile la asigurările sociale.
De aici putem trage concluzia ca stagiul de cotizare nu este egal cu perioada de vechime în muncă, acesta putând fi cel puțin egal sau mai mare. Vechimea în muncă reprezintă perioada de timp în care persoana a desfășurat muncă permanentă în baza unui contract individual de muncă. Dovada vechimii în muncă se face în principal cu datele înscrise în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de angajatori.
Stagiul de cotizare – perioada de ucenicie – Decizie RIL I.C.C.J
Această problemă a includerii perioadei de ucenicie în stagiul de cotizare a fost tranșată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție prin RIL, (Recurs în interesul legii) decizia nr. 18 din 05 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 801 din 28 octombrie 2015 în sensul în care perioada de ucenicie va reprezenta stagiu de cotizare dacă achitarea contribuțiilor va putea fi dovedită de petiționar.
În cele ce urmează vom reda pasajele importante ale acestei decizii.
I. Întrebarea este generată de posibilitatea de a considera perioada de ucenicie ca perioadă componentă a stagiului de cotizare, adică de a stabili dacă în intervalul în care o persoană a fost ucenic cu plată sau a urmat cursurile unei şcoli profesionale au fost datorate sau/şi plătite contribuţiile de asigurări sociale în sistemul public, respectiv a stabili dacă ucenicia poate fi considerată perioadă contributivă.
II. Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010), care a abrogat de la 1 ianuarie 2011 Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000), sistemul de asigurări sociale este garantat de stat, este organizat prin lege şi funcţionează după o serie de principii, între care cel al contributivităţii.
Acest principiu reprezintă regula potrivit căreia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin asiguraţilor în temeiul contribuţiilor plătite.
III. În sensul aceleiaşi legi, conform art. 3 alin. (1) lit. p), perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii se numeşte stagiu de cotizare, iar stagiul de cotizare intră în calculul vechimii în muncă.
IV. Art. 49 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, arată că sunt asimilate stagiului de cotizare şi anumite perioade necontributive, denumite de lege „perioade asimilate”. Din enumerarea exhaustivă din art. 49 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu rezultă că perioada de ucenicie este o perioadă asimilată, pentru a putea fi inclusă automat în stagiul de cotizare.
Pe cale de consecinţă, trebuie verificat dacă, în determinarea punctajului lunar al asiguratului, în perioada analizată, adică anterior datei de 1 aprilie 2001, ucenicia reprezintă vechime în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la 1 aprilie 2001 şi constituie, potrivit art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 16 lit. a) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, stagiu de cotizare.
V. Se impune, în acest context, verificarea statutului ucenicului potrivit legislaţiei relevante pentru perioada analizată. Potrivit art. 78 din Legea nr. 3/1950 „sunt ucenici acei care învaţă o meserie în şcoli profesionale şi ateliere, precum şi acei care îşi însuşesc o meserie lucrând în producţie sub conducerea unor persoane calificate”, iar art. 82 al aceleiaşi legi stabilea că „drepturile şi îndatoririle ucenicilor, precum şi ale acelora care îi angajează se vor stabili prin decizia Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale în acord cu Confederaţia Generală a Muncii”.
VI. Cap. XIV din Legea nr. 3/1950, referitor la asigurările sociale, prevedea în art. 104 că „Asigurările sociale se extind asupra tuturor salariaţilor care prestează munci în organele şi instituţiile de stat, întreprinderile şi organizaţiile economice de stat, la persoanele fizice ori juridice din sectorul de stat care folosesc munca salariată”, iar prin art. 107 şi 108 se stabilea că neplata cotizaţiilor datorate la sistemul asigurărilor de stat nu îi privează pe angajaţi de dreptul de a beneficia de ajutoare materiale şi pensii.
Din suma textelor de lege prezentate se desprind următoarele concluzii:- că ucenicia se realiza prin două modalităţi: a) pregătirea în şcoli profesionale şi ateliere; b) lucrând deja în producţie, sub conducerea unor persoane calificate;- că asigurările sociale sunt extinse asupra tuturor angajaţilor, iar neplata acestora nu privează angajatul de drepturile de asigurări sociale.
Prin urmare, persoanele care erau angajate şi învăţau o meserie ca ucenic, în perioada angajării datorau contribuţii la asigurările sociale. Această formă a uceniciei s-a numit, prin adoptarea Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 981/1967, ucenicie la locul de muncă, astfel cum rezultă din încadrarea dată de art. 2 al acestui act normativ.
Actele normative succesive, Legea nr. 27/1966, prin art. 39 alin. (1), şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967, prin art. 30 alin. (1) lit. a), stabileau că ucenicia la locul de muncă se include în calculul vechimii în muncă, tocmai pe ideea contributivităţii angajatului ucenic la fostele asigurări sociale sau la casele de pensii preluate de stat în perioada de referinţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii observă că, deşi problema uceniciei la locul de muncă, din perspectiva considerării perioadei de ucenicie la calculul vechimii în muncă, nu face obiectul acestui recurs în interesul legii, distincţia şi delimitarea statutului ucenicului la locul de muncă este necesară pentru analiza statutului şi efectelor juridice în planul asigurărilor sociale referitoare la cealaltă categorie de ucenici.
În privinţa uceniciei prin pregătirea în şcoli profesionale şi ateliere, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967 prevedea în art. 32 lit. b) că „nu se consideră vechime în muncă timpul servit ca ucenic, practicant sau elev al unei şcoli profesionale, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 30 alin. (1) lit. h) şi a celor care fac dovada că în această perioadă au primit salariu ori au cotizat: la fostele case de asigurări sociale până la 1 ianuarie 1949”.
Coroborând textele de lege şi într-o interpretare gramaticală, restrictivă şi teleologică, rezultă că ucenicia celor care şi-au făcut pregătirea în şcoli profesionale se consideră vechime în muncă numai dacă:- cu privire la ucenicia anterioară datei de 1 ianuarie 1949 au cotizat benevol la fostele case de asigurări sociale;- ulterior datei de 1 ianuarie 1949 au lucrat ca practicanţi în atelierele şcolilor profesionale gradul II sau ale liceelor industriale, după absolvirea acestora.
Prin urmare, în privinţa celor care şi-au făcut stagiul de ucenicie anterior datei de 1 ianuarie 1949 rămâne aplicabil principiul contributivităţii [Legea nr. 55/1933 pentru unificarea asigurărilor sociale pe întreg teritoriul naţional (Legea Ioaniţescu) a introdus principiul contributivităţii precum şi pe cel al solidarităţii], deoarece aceştia fie au făcut ucenicie la locul de muncă, primind şi salariu, ca angajaţi, fie au făcut dovada că au cotizat la fostele case de asigurări sociale.
Aşadar, sub rezerva îndeplinirii cerinţei legale, ucenicia în această perioadă va fi avută în vedere atât la calculul vechimii în muncă, cât şi la durata stagiului de cotizare. Cât priveşte ucenicii care au lucrat ca practicanţi în atelierele şcolilor profesionale gradul II sau ale liceelor industriale, după absolvirea acestora, potrivit art. 30 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 252/1967, mutatis mutandis, actul normativ recunoaşte acestora ucenicia ca vechime în muncă.
Rămâne de văzut dacă vechea dispoziţie legală rămâne concordantă principiului anterior arătat al Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, al contributivităţii, pentru această categorie de ucenici. De aceea, urmează a fi avute în vedere reglementările vremii, acte normative prin care se fixau drepturile şi obligaţiile ucenicilor şcolilor profesionale.64. Astfel, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.036/1950 pentru fixarea drepturilor ucenicilor şcolilor profesionale, potrivit interpretării date art. 3, ucenicii din anii II şi III făceau practică în producţie în întreprinderi.
Întreprinderile în care ucenicii făceau practică în producţie depuneau în contul şcolilor profesionale contravaloarea muncii prestate de către aceştia, sume din care şcolile alocau lunar cote procentuale ucenicilor, în funcţie de industrie. Acelaşi drepturi le aveau, potrivit art. 8 şi 9, şi ucenicii din sectorul cooperatist sau din sectorul particular.
Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 4.161/1953 privind stabilirea contribuţiei pentru Asigurările Sociale de Stat, în conformitate cu art. 6 lit. b) şi art. 7, asupra sumelor plătite de întreprinderi elevilor şcolilor profesionale pe timpul cât aceştia făceau practică în producţie sau în sectorul particular se datora contribuţia pentru asigurările sociale.
Obligaţia de plată a contribuţiilor la asigurările sociale asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai unei şcoli profesionale, indiferent de forma în care aceştia realizau veniturile, a fost menţinută şi prin art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, care a succedat Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 4.161/1953, decret rămas în vigoare până la 1 aprilie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000.
Rezultă, faţă de această expunere, că începând cu 1 ianuarie 1954, data intrării în vigoare a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 4.161/1953 privind stabilirea contribuţiei pentru Asigurările Sociale de Stat, regula contributivităţii, potrivit căreia perioadele contributive se includ în stagiul de cotizare, se aplică în privinţa ucenicilor cu plată care au urmat cursurile unei şcoli profesionale.
Însă, perioada 1 ianuarie 1949-1 ianuarie 1954, în privinţa ucenicilor care au urmat cursurile unei şcoli profesionale, nu a existat un act normativ care să fi reglementat obligaţia acestora, ori a instituţiilor de stat, cooperatiste ori particulare în care lucrau, de a plăti contribuţii la fostele case de asigurări, chiar şi numai pentru perioada practicii în producţie.
Prin urmare, potrivit principiului tempus regit actum, pentru acest interval de timp nu se poate considera activitatea celor două acte normative menţionate anterior, iar ucenicia desfăşurată în această perioadă va reprezenta stagiu de cotizare în sensul actualei legi a pensiilor numai dacă achitarea contribuţiilor va putea fi dovedită de petiţionar.
Cu toate acestea, durata uceniciei celor care şi-au dobândit pregătirea profesională în şcoli profesionale în perioada 1 ianuarie 1949-1 ianuarie 1954 reprezintă vechime în muncă, de vreme ce art. 32 lit. b) din Decretul nr. 252/1967 interpretat per a contrario, a stabilit acest lucru.
Această dispoziţie permite foştilor ucenici valorificarea uceniciei făcute în această perioadă pentru calculul vechimii în muncă independent de prevederile art. 3 alin. 1 lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care definesc stagiul de cotizare. În acest context reamintim şi că ucenicia nu face parte din categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare.
De precizat că prin dispoziţiile art. 209 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (forma în vigoare în anul 2003) se reglementează fără echivoc statutul ucenicului, dar şi faptul că acesta beneficiază de dispoziţiile aplicabile celorlalţi salariaţi, în măsura în care ele nu sunt contrare celor specifice statutului său.73. Pentru toate aceste considerente,
| ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: |
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă:În interpretarea şi aplicarea art. 3 alin. (1) lit. p) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
Perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale:
1. anterior datei de 1 ianuarie 1949 va fi considerată stagiu de cotizare dacă ucenicii au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale;
2. între 1 ianuarie 1949 şi 1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă în privinţa ucenicilor a existat obligaţia virării contribuţiilor la fostele case de asigurări sociale, dar va reprezenta stagiu de cotizare numai în măsura în care s-a cotizat la fostele case de asigurări sociale;
3. după 1 ianuarie 1954 şi până la 1 aprilie 2001 va fi considerată stagiu de cotizare şi vechime în muncă perioada practicii în producţie.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2015.
Astfel în constituirea stagiului de cotizare va intra și perioada de ucenicie dacă se va putea face dovada că în această perioadă au fost plătite contribuțiile la asigurările sociale de stat de către angajator. Chiar dacă perioada de ucenicie nu s-a desfășurat în baza unui contract individual de muncă, ci a unui contract de ucenicie, în baza principiului contributivității prevăzut de Legea nr. 263/2010 se impune valorificarea și acestei perioade pentru care s-au achitat contribuții la fostele case de asigurări sociale ca și stagiu de cotizare.
Pentru mai multe detalii privind constituirea stagiului de cotizare și valorificarea acestuia în stabilirea drepturilor de pensionare Cabinetul vă poate oferi consultanță.