
În cadrul acestui articol urmează să vă prezentăm una dintre cauzele instrumentate de Cabinetul individual de avocat Cândea Alin Sabin, prin care am reușit să obținem obligarea casei de pensii la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să fie îndreptate neregulitățile produse în procedura de recalculare pe dispozițiile art. 144 din Legea nr. 360/2023.
Este esențial să înțelegem cum se poate face o contestație pensie pentru a ne proteja drepturile.
I. Contestație pensie – Motive și Importanță
Prin intermediul contestației formulate la Tribunalul București, am solicitat în contradictoriu cu Casa de pensii a Municipiului București, anularea deciziei de pensionare, emisă în aplicarea prevederilor art. 144 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, și obligarea casei de pensii la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să procedeze la revizuirea drepturilor de asigurări sociale în sensul:
O contestație pensie poate fi depusă atunci când există nereguli în calculul pensiei.
– revizuirii sumei punctajelor anuale realizate de titular la data de 31.08.2024;
– revizuirea stagiului total de cotizare realizat, a stagiului contributiv și acordarea punctelor de stabilitate cuvenite;
– revizuirea numărului total de puncte la data de 01.09.2024;
– plata diferențelor de pensie începând cu data de 01.09.2024, actualizate cu rata inflației și dobânda legală;
– plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial;
În cursul litigiului, casa de pensii a emis o nouă decizie de pensionare, de revizuire a deciziei contestate inițial, care însă din nou prezenta neregulități. Față de această situație a fost formulată înainte de primul termen de judecată stabilit, o cerere completatoare prin care am solicitat și acestei din urmă decizii de pensionare, și obligarea la emiterea unei noi decizii în sensul celor arătate mai sus.
Este important să respectăm termenul legal pentru a depune contestație pensie.

II. Contestație pensie – Soluția Pronunțată de Tribunalul București
După înaintarea integrală a dosarului de pensionare administrativ, instanța a procedat la soluționarea cauzei reținând în considerentele sentinței următoarele:
Contestația pensie poate aduce beneficii semnificative pentru pensionari.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Drepturile inițiale de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului au fost stabilite în baza Legii nr.3/1977, începând cu data de 01.02.1999 (f.15), iar la momentul punerii în aplicare a dispozițiilor Legii nr.360/2023, pensia reclamantului era stabilită potrivit deciziei nr.######/14.04.2016 emisă de #### Locală de Pensii București, prin care reclamantului i s-a recalculat pensia în temeiul art.107 din Legea nr.263/2010 (f.37).
Potrivit acestei decizii, punctajul mediu anual al reclamantului era de 6.14709 puncte calculat în baza unui stagiu complet de cotizare de 30 ani, iar stagiul total de cotizare realizat era de 49 ani 5 luni 10 zile, iar nu 45 ani 8 luni 11 zile cum s-a reținut în decizia de recalculare emisă la data de 18.11.2024. de asemenea, din adunarea stagiilor reținute de pârâtă rezultă un stagiu de cotizare contributiv de 41 ani 8 luni 16 zile.
Prin urmare, la momentul recalculării pensiei reclamantului potrivit Legii nr.360/2023, acesta beneficia de un punctaj total de 134.82780 puncte (6.14709 x 30), iar nu de 111.72213 puncte, cum în mod greșit a reținut pârâta în decizia de recalculare emisă la data de 18.11.2024.
În plus, față de elementele indicate în prima decizie de pensionare a reclamantului, instanța reține că acesta a avut un stagiu total de muncă de 31 ani 9 luni 18 zile, din care stagiu realizat în grupa a II-a de muncă 21 ani 8 luni 5 zile și stagiu realizat în condiții normale de 10 ani 1 luni 13 zile.
Prin urmare, pârâta ar fi trebuit să utilizeze un stagiu de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate de 6 ani 9 luni 18 zile și nu 6 ani 4 luni 7 zile așa cum s-a reținut incorect în decizia emisă la data de 18.11.2024.
Cu toate acestea, prin decizia nr.######/05.11.2024 emisă de #### Locală de Pensii Sector 6 în aplicarea prevederilor art.144 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii (f.14), ce a fost contestată în prezenta cauză, pârâta a reținut suma punctajelor anuale realizate de reclamant la data de 31.08.2024 ca fiind în valoare de 78.18501 puncte.
Fiecare persoană are dreptul să conteste deciziile privind pensia.
S-a mai reținut: total stagiu de cotizare realizat: 41 ani 10 luni 25 zile din care: stagiu de cotizare contributiv: 36 ani 7 luni 25 zile; stagiu de cotizare necontributiv: 5 ani 3 luni 0 zile; stagiu asimilat (necontributiv): 0 ani 0 luni 0 zile. Astfel, pârâta a calculat stagiul de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate: 0 ani 0 luni 0 zile, fiind acordate un număr de 0 puncte de stabilitate.
Ulterior, a fost calculată suma totală a punctelor realizate potrivit Legii nr.360/2023 la data de 01.09.2024, rezultând 78.18501 puncte și un cuantum nediminuat al pensiei reclamantului la data de 01.09.2024 de 6.333 lei, fiind menținut cuantumul mai avantajos de 9.133 lei.
Fără o contestație pensie bine fundamentată, este greu să obținem drepturile cuvenite.

Ulterior, pârâta a emis decizia de revizuire nr.191882/18.11.2024 emisă de #### Locală de Pensii Sector 6 în aplicarea prevederilor art.144 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii (f.63), prin care pârâta a reținut suma punctajelor anuale realizate de reclamant la data de 31.08.2024 ca fiind în valoare de 111.72213 puncte.
O contestație pensie eficientă trebuie să fie bine argumentată.
S-a mai reținut: total stagiu de cotizare realizat: 45 ani 8 luni 11 zile din care: stagiu de cotizare contributiv: 35 ani 1 luni 17 zile; stagiu de cotizare necontributiv: 5 ani 3 luni 0 zile; stagiu asimilat (necontributiv): 5 ani 3 luni 24 zile. Astfel, pârâta a calculat stagiul de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate: 6 ani 4 luni 7 zile, fiind acordate un număr de 3.51456 puncte de stabilitate.
Ulterior, a fost calculată suma totală a punctelor realizate potrivit Legii nr.360/2023 la data de 01.09.2024, rezultând 115.23669 puncte și un cuantum nediminuat al pensiei reclamantului la data de 01.09.2024 de 9.335 lei, care a fost pus în plată.
(…)
Aplicând aceste texte legale la situația de fapt reținută anterior, instanța constată că prima recalculare a pensiilor din sistemul public realizată în baza Legii nr.360/2023, are loc exclusiv prin înmulțirea numărului total de puncte realizate, cu valoarea punctului de referință prevăzută la art.84, iar numărul total de puncte realizate se obține prin însumarea punctajelor anuale realizate, cu numărul de puncte de stabilitate acordate în baza art.85 alin.(3), aceste calcule fiind efectuate de casa locală de pensii și pentru situația pensiei reclamantului.
Operațiunea de recalculare în temeiul art.144 din Legea nr.360/2023 presupune cu prioritate, determinarea stagiului de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate, respectiv stagiul de cotizare realizat peste 25 ani contributivi și în care nu s-a cumulat pensia cu venituri asigurate conform legii, art.85 alin.3 lit.6 din aceleași act normativ prevăzând că pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate după cum urmează:
a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani, iar aceste prevederi nu se aplică pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.
Prin urmare, astfel cum s-a indicat anterior, în situația reclamantului, nu s-a ținut cont de numărul total de puncte de care beneficia reclamantul anterior intrării în vigoare a Legii nr.360/2023.
Astfel, calculul realizat de pârâtă ar fi trebuit să aibă în vedere suma punctajelor anuale cuvenite reclamantului la data de 31.08.2024 în baza Legii nr.263/2010 ca fiind 134.8278 puncte. În plus, pentru stagiul de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate de 6 ani 9 luni 18 zile, pârâta ar fi trebuit să calculeze 3.84994 puncte care adăugate la suma punctajelor anuale realizate la data de 31.08.2024, ar fi condus la numărul total de puncte realizate la data de 01.09.2024 ca fiind 138.6774 puncte, care se înmulțește cu valoarea unui punct de pensie, respectiv 81 lei, rezultând o pensie lunară în cuantum de 11.233 lei ce urmează a fi pusă în plată.
Este recomandat să solicităm asistență juridică pentru o contestație pensie.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, instanța urmează a admite în parte cererea reclamantului, a anula decizia nr.######/05.11.2024 și decizia nr.#####/18.11.2024, ambele emise de #### Locală de Pensii Sector 6 și a obliga pârâta la emiterea unei decizii în favoarea reclamantului în temeiul art.144 din Legea nr.360/2023, începând cu data de 01.09.2024, prin care să se rețină:
„Suma punctajelor anuale realizate de titular la data de 31.08.2024 în valoare de 134.8278 puncte;
Total stagiu de cotizare realizat: 49 ani 5 luni 10 zile, din care:
Stagiu de cotizare contributiv: 41 ani 8 luni 16 zile;
Stagiu de cotizare necontributiv: 5 ani 3 luni 0 zile;
Stagiu asimilat (necontributiv): 5 ani 3 luni 24 zile;
Stagiu de cotizare contributiv pentru care se acordă puncte de stabilitate: 6 ani 9 luni 18 zile;
Numărul de puncte de stabilitate: 3.84994 puncte;
Numărul total de puncte realizate la 01.09.2024: 138.67774 puncte;
Cuantum nediminuat al pensie lunare la 01.09.2024, stabilit potrivit Legii nr.360/2023 în valoare de 11.233 lei, ce urmează a fi pusă în plată”.
Deoarece dreptul beneficiarului prestației de asigurări sociale este de a încasa pensia în cuantumul legal cuvenit, corelativ obligației pârâtei de a face plata acestui drept conform art.18 lit.e din H.G. nr.118/2012, rezultă că prin plata unei pensii cu o valoare mai mică decât cea cuvenită, ca urmare nevalorificării adeverinței, în patrimoniul reclamantului s-a înregistrat un prejudiciu constând în diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată.
În consecință, instanța va obliga pârâta la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite conform prezentei hotărâri începând cu data de 01.09.2024 la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenței și până la data plății efective.Instanța a obligat pârâta și la plata actualizării cu indicele de inflație a sumelor acordate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume.
Contestația pensie poate fi o soluție eficientă pentru a recupera diferențele de pensie.
În acest sens, este de subliniat că, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. ###### evident faptul că, prin executarea cu întârziere a obligației de plată, creditorul a suferit un prejudiciu patrimonial.
(…)
În baza art.453 C.pr.civ., întrucât prin admiterea cererii pârâta este cea care a căzut în pretenții, urmează a fi obligată la plata sumei de 4.000 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată alcătuite din onorariu de avocat, dovedite prin chitanța depusă de reclamant la dosar.
III. Contestație pensie – Asistență Juridică Specializată
Prin contestație pensie, putem obține o revizuire a drepturilor de pensie.
Asistență Juridică pentru Contestație Pensie
În cauza prezentată în cele de mai sus, asistența și reprezentarea juridică a fost asigurată de avocat Cândea Nasta Ana, team leader al departamentului de Asigurări Sociale din cadrul Cabinetului. În urma reprezentării juridice, rezultatul final a fost concretizat în majorarea drepturilor de pensionare de la 9133 lei la 11.233 lei, precum și achitarea diferențelor de pensie începând cu data de 01.09.2024, actualizate cu indicele de inflație și . Totodată, onorariul avocațial achitat în prealabil de client a fost recuperat integral. Această sentința la data prezentei a rămas definitivă.
Nu ezitați să depuneți o contestație pensie dacă considerați că drepturile vă sunt încălcate.
În măsura în care apreciați că ați fost neîndreptățit prin decizia de recalculare emisă pe dispozițiile din Legea nr.360/2023, aveți posibilitatea de a solicita cabinetului consultanță juridică prin intermediului formularului de contact, sau să programați o ședință de consultanță la sediul Cabinetului.
Cândea Law Office reprezintă drepturile clienților fără a se limita la raza Municipiului București, având dosare pe tot teritoriul țării.
Cabinetul nostru oferă servicii complete pentru contestație pensie.
În concluzie, o contestație pensie bine fundamentată poate face diferența în obținerea drepturilor tale. Ne puteți contacta aici.
