• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
logo cabinet avocatură Cândea Law Office București

Articole

Cândea Law Office - Avocatură București

  • ACASĂ
  • DESPRE NOI
  • DOMENII DE EXPERTIZĂ
  • ARTICOLE
  • CONTACT
Ești aici: Acasă / Asigurari Sociale / Ajutor financiar de la stat pentru pensionari în anul 2022 – în vigoare

Ajutor financiar de la stat pentru pensionari în anul 2022 – în vigoare

29/12/2021 de contact@candealawoffice.ro

Îndemnizații

Ordonanța de urgență 132/2021 vine în sprijinul pensionarilor în anul 2022 cu o serie de măsuri legale privind majorarea pensiei

Având în vedere prevederile Programului de guvernare 2021-2024 referitoare la adoptarea, în anul 2022, a măsurii privind acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii şi beneficiari de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.600 lei.

Totodată ţinând seama de necesitatea de a îmbunătăţi sistemul de protecţie socială în concordanţă cu priorităţile naţionale, astfel încât să fie încurajată solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile, în scopul de a evita excluderea socială a unei părţi dintre beneficiarii sistemului public de pensii, pentru asigurarea unui venit minim de subzistenţă, și avându-se în vedere situaţia economică şi socială din România.

Dat fiind faptul că nivelul unor pensii din sistemul public se situează încă sub nivelul veniturilor care să permită beneficiarilor un trai decent, se impune luarea unor măsuri de natură a îmbunătăţi sistemul de protecţie socială, astfel încât să fie încurajată solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile, a fost adopta ordonanța de urgență nr. 132/2021 în data de 17.12.2021.

În continuare vom reda conținut acesteia, prezentând cele mai importante modificări legislative cu impact din luna ianuarie pentru pensionarii din România.

  • AJUTOR FINANCIAR ÎN ANUL 2022

1. Ajutor financiar pentru luna ianuarie 2022 – reglementare legală

Art. 1 (1)În luna ianuarie a anului 2022 se acordă un ajutor financiar în valoare de 1.200 lei pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.000 lei.

Art. 2 (1) În luna ianuarie a anului 2022 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri au valori cuprinse între 1.001-1.600 lei inclusiv.

(2)Prin termenul venituri, prevăzut la alin. (1), se înţelege:

a)venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, aferente lunii ianuarie 2022;

b)venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, aferente lunii decembrie 2021;

c)venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, aferente lunii decembrie 2021, plătite de casele teritoriale de pensii şi casele de pensii sectoriale.

(3)Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se calculează ca diferenţă între valoarea de 2.200 lei şi veniturile de la alin. (2) cumulate.

2. Intrarea în plată a ajutorului financiar

Art. 3 Ajutoarele financiare prevăzute la art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) se plătesc, din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale şi se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale sau al caselor de pensii sectoriale, după caz.

Art. 4 Ajutoarele financiare prevăzute la art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) se acordă pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special din evidenţa caselor teritoriale de pensii/caselor de pensii sectoriale, ale căror drepturi sunt cuvenite sau aflate în plată în luna ianuarie 2022.

Art. 5 Ajutorul financiar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special din evidenţa caselor teritoriale de pensii/caselor de pensii sectoriale, care au domiciliul în România sau care fac dovada că locuiesc în România în luna ianuarie 2022.

Art. 6 Casele de pensii sectoriale vor pune la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice toate informaţiile necesare solicitate de aceasta în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de o zi de la data solicitării.

Art. 7 Ajutoarele financiare prevăzute la art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) nu se consideră venit în înţelesul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Ajutor financiar de la stat pentru pensionari în anul 2022 luna ianuarie

3. Ajutor pentru încălzirea locuinței

Art. 8(1)Pentru perioada rămasă din sezonul rece 1 noiembrie 2021-31 martie 2022, majorările prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate nu se iau în considerare la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi suplimentului pentru energie prevăzute de Legea nr. 226/2021 privind măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

(2)Pentru persoanele care beneficiază de majorările prevăzute la alin. (1) ale căror drepturi de ajutor pentru încălzirea locuinţei şi supliment pentru energie prevăzute de Legea nr. 226/2021 au fost stabilite până la 31 decembrie 2021, acestea se menţin în plată la acelaşi nivel până la 31 martie 2022.

Atragem atenția asupra majorării indicelui de corecție pentru anul 2022. Persoanele care deși au depus dosarul în anul 2021 în lunile octombrie-decembrie, vor putea beneficia de indice de corecție majorat (aferent anului 2021). În acest sens, avocații specializați din cadrul Cabinetului vă pot ajuta. Mai multe detalii regăsiți mai jos.

Consultanță în vederea stabilirii în mod legal a drepturilor de pensionare

Cabinetul Cândea Law Office vă poate asista/reprezenta pe durata întocmirii și depunerii dosarului de pensionare. Pentru mai multe informații avocații specializați în asigurări sociale din cadrul Cabinetul vă pot răspunde punctual la întrebările dumneavoastră în timp util. Pentru a ne contacta puteți să ne trimiteți un mesaj la următorul link.

De asemenea aveți posibilitatea de a consulta articolele de pe Blog, la următorul link, redactate de avocații specializați din cadrul Cabinetului.

Din categoria: Asigurari Sociale, Stabilirea drepturilor de pensie, Tipuri de pensii

Bara principală

Articole recente

  • Calculator pensie – calcul corect al pensiei realizat de avocați specializați
  • Urgentare dosar cetățenie română prin instanță
  • Contestație pensie de serviciu Legea nr. 216/2015

Categorii

Arhive

Footer

DOMENII DE EXPERTIZĂ

  • Drept Penal
  • Drept Civil
  • Dreptul Muncii
  • Asigurări sociale - pensii
  • Drept Contravențional
  • Drept Comercial
  • Drepturile străinilor
  • Vize călătorie cetățeni români
  • Protecția datelor cu caracter personal
CONTACTEAZĂ-NE

  • 0763878151
  • 0722650108
  • alin.avocat@yahoo.com
  • av.nastapurcaru@gmail.com
  • Bulevardul I. C. Brătianu, nr. 16-18, et. 2, ap. 4, sector 3, București
INFORMAȚII UTILE

  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Acasă
  • Despre noi
  • Articole
  • Contact

© 2022 Cândea LawOffice. Toate drepturile rezervate