Obținerea vizelor


Prezentare generală


Dreptul de intrare pe teritoriul României, dreptul la muncă, dreptul de ședere pe teritoriul României, obținerea documentelor de rezidență, precum și alte drepturi de care se bucură cetățenii străini intră sub incidența O.U.G 194/2002 - privind regimul străinilor în România, precum și sub incidența Hotărârii de Guvern 898/2011 privind stabilirea formei și conținutului permiselor de ședere, ale documentelor de călătorie, precum și ale altor documente care se eliberează străinilor.

Potrivit O.U.G 194/2002 - privind regimul străinilor în România, viza reprezintă autorizația, materializată prin aplicarea unui colant pe un document de trecere a frontierei de stat valabil sau, după caz, pe fila separată pentru aplicarea vizei, care conferă titularului dreptul să solicite tranzitul aeroportuar, tranzitul ori șederea temporară pentru o perioadă determinată cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Autoritățile române acordă următoarele tipuri de vize, respectiv viza de tranzit aeroportuar, identificată prin simbolul A, viza de tranzit, identificată prin simbolul B, viza de scurtă ședere, identificată prin simbolul C, precum și viza de lungă ședere, identificată prin unul dintre simbolurile specifice în funcție de activitatea pe care urmează să o desfășoare în România străinul.

Viza de lungă ședere se eliberează de autoritățile române pentru următoarele scopuri:

  • desfășurarea de activități economice, identificată prin simbolul D/AE;
  • desfășurarea de activități profesionale, identificată prin simbolul D/AP;
  • desfășurarea de activități comerciale, identificată prin simbolul D/AC;
  • angajare în muncă, identificată prin simbolul D/AM;
  • detașarea, identificată prin simbolul D/DT;
  • studii, identificată prin simbolul D/SD;
  • reîntregirea familiei, identificată prin simbolul D/VF;
  • activități religioase, identificată prin simbolul D/AR;
  • activități de cercetare științifică, identificată prin simbolul D/CS;
  • viza diplomatică și viza de serviciu, identificată prin simbolul DS;
  • alte scopuri, identificată prin simbolul D/AS.
Cererea de viză se depune la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, în a căror circumscripție solicitantul își are domiciliul sau reședința, iar în cazuri deosebite, urgente, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul pe al cărui teritoriu solicitantul se află legal.

Pentru depunerea cererii de viză, în prealabil, este necesară o programare online, cât și obținerea actelor care să dovedească scopul pentru care se solicită eliberarea vizei. Totodată, odată cu efectuarea programării este necesară încărcarea în portalul dedicat obținerii vizei de ședere și a documentelor justificative.

Cabinetul nostru, prin avocații colaboratori ai cabinetului, oferă, atât servicii juridice în vederea obținerii documentelor justificative, cât și servicii juridice în vederea programării pentru depunere cererii de viză și încărcarea documentelor justificative în portalul autorităților române.