Răspunderea Salariatului în Raporturile de Muncă
Prezentare generală
În raporturile de muncă, poate fi angajată răspunderea salariatul pentru fapte ce au legătură cu munca depusă. Această răspundere poate fi de natură disciplinară, patrimonială, contravențională sau penală.
Răspunderea disciplinară presupune prerogativa angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi, în situația constatării săvârșirii unei abateri disciplinare. Sursa abaterii disciplinare o constituie normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. Un aspect important de menționat ar fi faptul că amenzile disciplinare sunt interzise conform art. 249 din Codul Muncii.
Răspunderea patrimonială poate fi antrenată în măsura în care se constată ca s-au produs pagube materiale angajatorului din vina salariatului și în legătură cu munca acestuia. Însă, acest prejudiciu adus angajatorului nu trebuie să fie provocat de un caz de forță majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și nici pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului conform art. 254 din Codul Muncii.
Răspunderea contravențională are la baza încălcarea de către salariat a dispozițiilor legale incidente în legislația muncii. Cu titlu de exemplu, arătăm că se poate angaja răspunderea persoanei care prestează muncă fără a încheia contract individual de muncă, prin aplicarea unei amenzi între 500-100 lei. Constatarea acestor contravenții precum și aplicarea sancțiunilor se face de către inspectorii de muncă.
Răspunderea penală există și în situația salariatului, și are la baza conform art. 264 alin. (2) din Codul Muncii, fapta persoanei care refuză nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, sănătate și securitate în muncă, în termen de cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări.