Contravenția în domeniul construcțiilor
Prezentare generală
Potrivit Legii 50/1991 executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Efectuarea lucrărilor de construcții pentru care este necesară obținerea unei autorizații de construcție sau efectuarea lucrărilor cu nerespectarea autorizației de construcție atrage aplicarea unor sancțiuni de natură contravențională sau chiar penală.
Avocații cabinetului nostru oferă, atât servicii de consultanță în vederea prevenirii aplicării sancțiunilor privitoare la regimul construcțiilor, precum și servicii juridice de reprezentare și asistare în fața instanțelor de judecată în vederea contestării sancțiunilor aplicate.